Terapia cu oxigen este un tratament medical care consta in furnizarea de oxigen suplimentar pacientilor care au probleme respiratorii. Aceasta terapie poate fi utilizata pentru a trata o gama larga de afectiuni, inclusiv boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC), insuficienta cardiaca, pneumonie, astm si alte probleme respiratorii.
Cum functioneaza terapia cu oxigen
Terapia cu oxigen consta in furnizarea de oxigen suplimentar pacientilor prin intermediul unui dispozitiv care livreaza oxigen in organism. Acest dispozitiv poate fi un tub nazal, o masca sau un dispozitiv special care poate fi conectat la un ventilator.
Oxigenul suplimentar ajuta la cresterea nivelului de oxigen din sange, ceea ce poate reduce simptomele respiratorii si poate imbunatati functia pulmonara. Pacientii care primesc terapie cu oxigen pot simti o reducere a dispneei (respiratie dificila), o imbunatatire a capacitatii de efort fizic si o reducere a nevoii de utilizare a medicamentelor bronhodilatatoare.
Cine poate beneficia de terapia cu oxigen
Terapia cu oxigen poate fi benefica pentru o gama larga de pacienti cu probleme respiratorii, inclusiv cei cu BPOC, insuficienta cardiaca, pneumonie, astm, fibroza pulmonara, hipertensiune pulmonara si alte afectiuni respiratorii.
Aceasta terapie poate fi utila pentru pacientii care au niveluri scazute de oxigen in sange, ceea ce poate duce la simptome precum dispnee, oboseala, confuzie si dureri de cap. Pacientii care au probleme respiratorii grave, cum ar fi insuficienta respiratorie, pot avea nevoie de terapie cu oxigen pentru a supravietui.
Tipuri de dispozitive utilizate pentru terapia cu oxigen
Exista mai multe tipuri de dispozitive care pot fi utilizate pentru terapia cu oxigen. Cele mai comune includ:
- Tuburi nazale: Aceste dispozitive sunt mici tuburi care sunt inserate in nas si care furnizeaza oxigen direct in plamani.
- Masti: Mastile sunt dispozitive care acopera gura si nasul si furnizeaza oxigen direct in plamani. Acestea pot fi utile pentru pacientii care au nevoie de o cantitate mai mare de oxigen.
- Dispozitive cu debit mare: Aceste dispozitive pot furniza o cantitate mai mare de oxigen si sunt utilizate pentru pacientii cu probleme respiratorii mai grave.
- Ventilatoare: Aceste dispozitive sunt utilizate pentru a furniza oxigen pacientilor care necesita o asistenta respirat orie mai puternica, cum ar fi cei cu insuficienta respiratorie.
Terapia cu oxigen in tratamentul COVID-19
In contextul pandemiei COVID-19, terapia cu oxigen a devenit esentiala pentru tratamentul pacientilor cu simptome severe. Pacientii cu COVID-19 pot dezvolta o forma severa de pneumonie, ceea ce poate duce la insuficienta respiratorie si necesitatea de a primi oxigen suplimentar.
In aceste cazuri, pacientii sunt adesea tratati cu ventilatie mecanica sau cu oxigenare cu membrana extracorporeala (ECMO). Aceste terapii pot ajuta la mentinerea nivelului de oxigen din sange si la reducerea stresului asupra plamanilor, permitandu-le acestora sa se recupereze mai rapid.
Terapia cu oxigen in reabilitarea post-COVID
Pacientii care au avut COVID-19 si au fost spitalizati pot experimenta o varietate de simptome dupa externare, cum ar fi oboseala, dispnee, dureri in piept, tuse si alte simptome respiratorii. Acesti pacienti pot beneficia de terapie cu oxigen in cadrul programelor de reabilitare post-COVID.
Ce rol au oasele in organism?
Continutul de minerale este decisiv pentru stabilitatea unui os. Cel mai important mineral osos este fosfatul de calciu. Face oasele dure si rezistente. Cu cat un os contine mai multe minerale, cu atat este mai puternic si mai dens. Cu toate acestea, stabilitatea sa depinde si de forma si densitatea spongiosei din interior.
Doua tipuri de celule vii sunt infundate in substanta osoasa, facand osul un fel de santier de constructie permanent: asa-numitele osteoblaste produc material osos nou in jurul lor strat cu strat si permit osului sa creasca. Osteoclastele fac opusul: descompun substantele osoase mai vechi. Impreuna, aceste doua tipuri de celule asigura ca fiecare os se poate adapta la sarcinile sale si se poate repara dupa o fractura.
Atata timp cat se descompune aceeasi cantitate de material ca si se construieste, osul se va reinnoi treptat, fara a slabi. In acest fel, substanta osoasa din schelet este complet inlocuita la fiecare opt ani. Acest proces de remodelare este controlat de diversi hormoni , cum ar fi sexul, hormonii de crestere si hormonii tiroidieni.
Un schelet adult cantareste aproximativ sapte pana la noua kilograme. Celulele osoase alcatuiesc aproximativ un procent din os, restul este substanta osoasa. Este format din un sfert de apa si un sfert de proteineColagen. Minerale precum fosfatul de calciu formeaza jumatate din os.
Oasele copiilor si adultilor tineri sunt inca in crestere: devin mai lungi, mai grele si mai dense. Oasele sunt cele mai puternice in jurul varstei de 30 de ani. Dupa aceea, se descompune incet mai mult os decat se formeaza. Acest proces se accelereaza de la varsta de 50 de ani, mai ales la femei: hormonul sexual feminin protejeaza pana la menopauza .Estrogenoasele, deoarece le incetineste degradarea. Dacamenopauzaa inceput si nivelul hormonilor scade treptat, osul se descompune mai repede.
