Airbnb a anuntat zilele trecute ca lucreaza la Atestarea de Siguranta pentru Sanatate, un program de sustinere a comunitatii sale, ca parte a eforturilor continue a companiei de a acorda prioritate sanatatii si sigurantei in timpul pandemiei pe care o traversam in aceasta perioada.
Acest instrument voluntar le va permite gazdelor sa solicite ca oaspetii sa ateste ca nu au simptome comune ale COVID-19 si ca nu au fost expusi recent la COVID-19, autorizand astfel gazdele sa obtina informatii legate de sanatate si siguranta care pot fi relevante pentru preferintele si nevoile lor.
Atestarea de Siguranta a Sanatatii este dezvoltata in conformitate cu regulile Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) si ale Centrelor pentru Controlul Bolilor din SUA (CDC) si are la baza un instrument similar implementat in anumite zone din Europa si Statele Unite, anul trecut, prin care calatorii ofereau confirmarea ca respecta reglementarile locale.
In faza initiala, atestarea se va concentra pe simptome si pe expunere. Comunitatile si guvernele pot utiliza acest program pentru a raspunde nevoilor locale, precum sprijinirea turistilor in oferirea unei atestari cu privire la sanatatea lor, in conformitate cu legile locale.
In viitor ar putea fi adaugate mai multe componente, in functie de sfaturile expertilor, pe masura ce accesul la testare si vaccinare devine mai larg, iar acestea ar putea fi cerute de protocoalele oficiale de calatorie.
Intrucat oamenii intentioneaza sa se reconecteze in siguranta cu familia si prietenii in anul ce urmeaza, turistii tin foarte mult cont de siguranta. In cadrul unui sondaj recent, 44% dintre repondenti au mentionat protocoalele de sanatate si siguranta ca factor extrem de important in planificarea urmatoarei calatorii.
Turistii cauta, de asemenea, case intregi, care acorda prioritate intimitatii, precum si un control superior asupra mediului lor.
CDC a recunoscut ca unele inchirieri pe termen scurt pot oferi o experienta de calatorie mai sigura in raport cu hotelurile, evitand riscul spatiilor comune, precum holurile sau restaurantele.
Acest instrument face parte din angajamentul pe termen lung al Airbnb fata de sanatatea tuturor partilor interesate.
“Primavara trecuta, am colaborat cu experti de renume in sanatate si igiena domeniului hotelier, pentru a crea initiativa de Curatenie Imbunatatita, cu reguli standardizate privind curatarea si igienizarea. Ulterior am lansat Mandatul de Sanatate si Siguranta, cerand comunitatii noastre sa foloseasca masti, sa practice distantarea sociala si sa respecte procesul de curatare in cinci pasi pentru listari” se arata intr-un comunicat al Airbnb.
Atestarea de Siguranta a Sanatatii porneste de la aceasta fundatie, pentru a ajuta comunitatea sa gazduiasca si sa calatoreasca in mod responsabil, cand si unde este permis, “pentru a ne reconecta cu familia, cu cei dragi, sau pentru a gasi ragaz in aceste momente dificile” se mai arata in comunicat.
Atestarea de sanatate va fi obligatorie?
Instrumentul va fi disponibil initial in anumite tari sau regiuni. In acest moment, este un instrument voluntar, cu exceptia anumitor locatii in care pot exista reguli guvernamentale aplicabile furnizorilor de cazare cu privire la sanatatea calatorilor.
In urmatoarele faze va fi nevoie de teste negative sau de dovezi de vaccinare?
Airbnb s-a angajat sa continue sa monitorizeze indrumarile oficiale si sfaturile expertilor si sa continue dezvoltarea de instrumente si politici pentru a sprijini gazdele, oaspetii si comunitatile in timpul pandemiei COVID-19.
Unele guverne si autoritatile din domeniul sanitar solicita testari negative pentru turisti, de obicei atunci cand vine vorba despre calatoriile transfrontaliere.
Deocamdata, aceste cerinte nu se aplica in general si furnizorilor de cazare.
“Desi stirile privind aprobarea si distribuirea vaccinurilor sunt incurajatoare, ne concentram pe indrumarea autoritatilor din Sanatate pentru a dubla instrumentele care sunt in prezent accesibile la scara larga, pentru a sustine protocoalele de calatorie sigure” se arata in comunicatul Airbnb.
Gazdele sau oaspetii cu simptome sau expunere COVID-19
Pentru a proteja sanatatea si siguranta comunitatii sale, politica Airbnb este ca oaspetii sa nu faca rezervari, iar gazdele sa nu listeze optiuni de cazare sau sa interactioneze cu oaspetii, daca sunt infectati activ, daca au fost testati pozitiv recent, daca prezinta simptome, sau daca au fost expusi la COVID-19. Atunci cand o gazda trebuie sa anuleze o rezervare din cauza COVID-19, oaspetilor li se va rambursa integral suma achitata. Un turist infectat inainte de check-in poate anula o rezervare primind inapoi suma integral, in conformitate cu politica de circumstante atenuante Airbnb.