Acest site folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame. De asemenea, utilizam cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. 

Molecula care foloseste campurile magnetice pentru a stimula cresterea masei musculare

Organismul uman contine o molecula specifica ce promoveaza sanatatea musculara cu campuri magnetice slabe. Oamenii de stiinta de la Universitatea Nationala din Singapore (NUS), in colaborare cu Institutul Federal Elvetian de Tehnologie, au identificat aceasta molecula si intentioneaza sa foloseasca descoperirea pentru a imbunatati calitatea vietii in cazul persoanelor in varsta si fragile.

Cercetatorii isi propun sa foloseasca un magnetism usor pentru a imita unele dintre efectele exercitiilor fizice si pentru a stimula refacerea musculara pentru persoanele in varsta si bolnave, prea slabe pentru a se mai antrena.

“Utilizarea campurilor magnetice pulsate pentru a simula unele dintre efectele exercitiilor fizice va aduce beneficii mari pacientilor cu leziuni musculare, accidente vasculare cerebrale si celor afectati de fragilitate ca urmare a varstei avansate” a spus profesorul Franco-Obregon, de la Departamentul de Chirurgie al Universitatii Nationale din Singapore, cercetator principal in cadrul studiului.

Potrivit echipei de cercetare, campurile magnetice oscilante slabe activeaza o proteina numita TRPC1, iar raspunsul apare in acelasi mod atunci cand corpul face miscare fizica. Studiul sugereaza, de asemenea, ca exista o interactiune naturala intre campul magnetic al Pamantului si celulele musculare, determinand raspunsuri biologice.

Cercetatorii au inceput prin a observa ce anume s-ar intampla daca ar anula efectele tuturor campurilor magnetice din mediu asupra celulelor musculare. Celulele au crescut mai lent. Cercetatorii si-au dat seama ca magnetismul slab (mai slab decat un magnet obisnuit, dar de 10-15 ori mai puternic decat campul magnetic al Pamantului) ar putea interactiona in mod natural cu muschii din organismul uman.

Echipa a sters apoi TRPC1 dintr-un set de celule musculare modificate genetic, dorind sa inteleaga rolul acesteia in cresterea masei musculare. In acest moment cercetatorii au descoperit ca fara proteina, celulele musculare nu au mai raspuns la niciun camp magnetic. Prin urmare, TRPC1 este responsabila pentru promovarea sanatatii musculare prin magnetism – la fel ca o antena.

“Un procent de aproximativ 40% din corpul unei persoane normale este reprezentat de muschi. Rezultatele noastre demonstreaza o interactiune metabolica intre muschi si magnetism, care speram ca va putea fi exploatata pentru a imbunatati sanatatea si longevitatea umana” a spus profesorul Franco-Obregon.

Noul studiu are la baza activitatea anterioara a echipei, care a gasit corelatii intre campurile magnetice si reglarea microbiomului intestinal, arderea grasimilor, cartilajul intinerit si sensibilitatea la insulina, prin actiuni pozitive asupra muschilor. De asemenea, studiul a oferit dovezi concludente ca TRPC1 foloseste campurile magnetice inconjuratoare pentru a modula fiziologia umana – un aspect pe care studiul anterior doar l-a atins in treacat.

“Speram ca cercetarile noastre pot ajuta la atenuarea efectelor secundare, prin reducerea consumului de medicamente pentru tratamentul bolilor si pentru imbunatatirea calitatii vietii pacientilor” a adaugat Obregon.

Sanatatea metabolica este puternic influentata de sanatatea musculara. Exercitiul este un modulator puternic al bolilor metabolice, mentinand muschii sanatosi. Descoperirea legata de beneficiile similare ale campurilor magnetice este o descoperire in domeniul sanatatii. Echipa NUS isi propune acum sa extinda studiul, pentru a perfectiona tehnica prin care ii poate ajuta pe cei salbi si pentru a reduce dependenta de medicamente pentru tratamentul unor boli precum diabetul.

By Manolescu Sergiu

Lasă un răspuns

You May Also Like

  • Ce înseamnă ecografie Doppler?

  • Ce este “minting”-ul unui NFT și cum funcționează?

  • Știi cum să dotezi un cabinet medical? Află acum

  • Mituri pe care nu ar trebui sa le mai crezi despre escarele de decubit