În ziua de astăzi sunt puţini cei care îşi mai permit o maşină nouă de la un brand de top. Preţurile foarte mari, problemele din industrie, dar şi încercările producătorilor de a recupera toate costurile cu producţia au determinat apariţia unui fenomen care ia amploare tot mai mult: cumpărarea de maşini SH.
Ce sunt aceste mașini SH și de ce să le achiziționezi?
Înainte de a vedea la ce trebuie să fii atent când cumperi maşini second hand trebuie să înţelegem ce este o maşină second hand. O maşină second hand a aparţinut unui proprietar sau mai multor proprietari, are un istoric de folosire destul de mare, întins pe o perioadă de timp variabilă.
Când ai în faţă o maşină second hand te aştepţi să fi avut reparaţii, să existe o uzură vizibilă, un anumit grad de uzură, unele maşini SH au şi probleme pe care proprietarii le ascund sau nu doar de dragul unei vânzări mai rapide. Numărul de kilometri deja parcurşi este mare, anvelopele pot să fie uzate şi ele sau pot fi schimbate de curând după atâta drum făcut, depinde de maşină second hand şi de unde o iei.
Deci siguranţă 100% nu ai când cumperi maşini second hand de la un proprietar, de la particulari. Dacă le cumperi de la dealeri autorizaţi cu experienţă în piaţa auto second hand lucrurile se schimbă şi atunci da, ai garanţie şi ştii sigur că vei avea cea mai bună maşină second hand pe care ţi-ai permis-o la momentul respectiv.
Sfaturi importante pentru alegerea unei mașini second hand
Ştiind deja, în mare, ce este cu maşinile second hand ne va fi foarte simplu să înţelegem la ce anume să fim atenţi înainte de a achiziţiona o maşină SH.
- Verifică condiţia unei maşini SH – apelează la un mecanic cu experienţă ca să ştii dacă maşina merită cumpărată sau nu. Ce se va verifica? Interiorul, cât de bine arată, cuk sunt locurile faţă spate, funcţionează toată partea de control şi electronică? Exteriorul se va verifica şi el, din toate unghiurile posibile, vei urmări probleme cu vopseaua şi cu rugina. Caroseria maşinii va fi luată şi ea la control, vezi cum este montată, dacă este în regulă, integritatea sa este ok. Atenţie şi la cauciucuri, anvelope, vezi să fie uniforme, să nu aibă probleme, uzură foarte mare. Vezi şi dacă sunt schimbate recent şi dacă sunt potrivite maşinii. Motorul este foarte important la maşinile second hand, este bine să te uiţi şi să vezi dacă nu este vorba despre coroziune, de scurgeri de orice fel, de spărturi, vezi şi ce fel se prezintă transmisia;
- Atenţie la kilometraj – dacă o maşină este mai veche trebuie să aibă şi mulţi kilometri acumulaţi. Dacă kilometrajul nu pare a fi unul real discuta cu proprietarul şi vezi ce probleme sunt sau mergi la altă firmă, alt proprietar şi caută altă maşină second hand;
- Solicită un test drive – vezi ce performanţă are maşina second hand şi ce probleme sunt, dacă o poţi conduce confortabil şi uşor, dacă te obişnuieşti cu ea. Vezi ce fel reacţionează maşina, transmisia, frânarea, ce fac sistemele principale. Cere firmei sau proprietarului să te lase să faci un test drive pe distanţe cât mai lungi, eventual ia cu tine şi un mecanic care ştie să îşi dea seama de probleme de la zgomote sau vibraţii ce pot să mai apară. Nu uita să verifici acceleraţia şi suspensiile, cum răspund în diferite condiţii;
- Solicită istoricul maşinii second hand – ai nevoie de el ca să vezi dacă au fost reparaţii majore, accidente, dacă maşina a avut probleme mari. Dacă nu ţi se furnizează istoricul sau constaţi că este plin de intervenţii şi au fost probleme serioase în trecut cu maşina refuză să o cumperi şi caută altă maşină;
- Verifică şi certificatul de înregistrare – cere actele de la cumpărare, vezi dacă ai certificat de înregistrare, înmatriculare valabil şi legal, fără probleme;
- Cere detalii despre asigurarea maşinii – poţi să vezi dacă maşina a avut iarăşi probleme, dacă există asigurare făcută şi ştii dacă proprietarul s-a folosit de ea vreodată, dacă a avut multe accidente;
- Mergi cu maşina într-un service autorizat – doar mecanicii cu experienţă îţi pot spune dacă maşina este bună şi te poţi baza pe ea. Lasă maşina acolo pentru o inspecţie generală, solicită acte, mergi şi cu vânzătorul când se termină constatarea ca să poţi să îi dovedeşti ce probleme sunt şi să mai scazi şi din preţ sau să renunţi imediat la achiziţie şi să mai cauţi;
- Verifică şi luminile, sistemul de iluminat al maşinii – sunt foarte importante toate mai ales dacă vrei să ai siguranţă în timpul deplasărilor;
- Verifică obligatoriu seria de şasiu şi de motor – seria de şasiu trebuie să corespundă mereu cu cartea maşinii, motorul trebuie să fie cel original şi să nu fi fost înlocuit în trecut;
- Cere actele maşinii şi fii atent la ele, la manualul de service – vezi dacă maşina second hand pe care vei da banii are toate reviziile şi verificările la zi, vezi dacă actele sunt în regulă din punct de vedere juridic;
- Stabileşte preţul real al unei maşini SH – fă o documentare rapidă şi compară preţurile de la maşini, cele medii, compară maşinile second hand în funcţie de starea lor, de kilometraj, de dotări. Te vei feri de maşinile second hand prea scumpe sau prea ieftine şi vei căuta mereu preţul corect de mijloc, cel care este şi realist raportat la ce fel este maşina second hand şi de când a fost lansată pe piaţă, la cât timp a fost utilizată şi în ce condiţii.